Sari la conținut

Sindicaliștii de la metrou, la întâlnirea cu ministrul Transporturilor: lipsesc fondurile

Sindicaliștii de la Metrorex au tras un semnal de alarmă legat de subfinanțare, condițiile grele de muncă și lipsa de personal. Toate aceste probleme au fost discutate, astăzi, vineri – 30 octombrie, cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa.

De Angela Lefter, , actualizat

Lucrători Metrorex (sursa foto: Facebook/Metrorex)

Probleme legate de condițiile grele de muncă și lipsa personalului

Sindicatele Metrorex au semnalat deficitul de finanțare, condițiile dificile de muncă și plecarea personalului de specialitate, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Transporturilor. La rândul său, ministrul Ștefan-Ovidiu Popa, a subliniat necesitatea soluționării acestor probleme pentru buna funcționare a metroului bucureștean, potrivit unei postări publicate vineri pe pagina sa de Facebook.

”Am început seria consultărilor cu sindicatele, după discuțiile de săptămâna trecută cu conducerile autorităților și companiilor din coordonarea Ministerului Transporturilor. Vreau să analizez situația din toate perspectivele pentru a lua decizii corecte. Prima întâlnire a fost astăzi cu sindicatele de la Metrorex, care mi-au prezentat principalele probleme cu care se confruntă: deficitul de finanțare, condițiile de muncă dificile și plecarea personalului de specialitate. Sunt probleme care trebuie soluționate pentru a putea asigura funcționarea metroului bucureștean la un nivel decent” a transmis ministrul.

Ministrul Transporturilor a mai spus că măsurile pe care le va lua”'vor fi adaptate actualului context economic din România”