Experimente, activități creative, joacă și copii fericiți. Unde? În studioul de la Euronews Radio România, un adevărat laborator de explorare pentru cei mici. „Tabăra Micilor Ingineri” s-a transformat într-un loc al descoperirilor de tot felul.
Am aflat ce melodii preferă cei mici, de ce le place limba engleză, în ce țări vor să călătorească, ce îi pasionează și ce vor să devină mai târziu.
La POLITEHNICA București și la Euronews Radio România, copiii s-au simțit în elementul lor, au făcut experimente de chimie, au lansat rachete și au devenit moderatori.
O săptămână frumoasă, ne-au spus micii elevi, pasionați de tehnologie, știință și dornici de aventură.
Campusul universității a fost cuprins de și mai multă energie, datorită curiozității elevilor care i-au călcat pragul.
Fascinați de microfoane și de camere, de circuite și de posibilitatea de a transmite mesaje, mulți dintre ei ne-au mărturisit că și-ar dori să lucreze în radio, mai târziu.
Echipa Euronews Radio România îi așteaptă!







