iCarte: Rusia, mituri și realități
Cartea pornește de la ideea că istoria Rusiei este însoțită permanent de o mitologie politică rescrisă în funcție de interesele celor aflați la putere.
iCarte: Rusia, mituri și realități
În această ediție iCarte, Ovidiu Nahoi prezintă volumul „Rusia, mituri și realități”, semnat de istoricul și fostul diplomat britanic Rodric Braithwaite, apărut la Editura Corint.
Cartea pornește de la ideea că istoria Rusiei este însoțită permanent de o mitologie politică rescrisă în funcție de interesele celor aflați la putere. De la varegii scandinavi și formarea Rusiei Kievene până la Imperiul Rus, Uniunea Sovietică și Rusia lui Vladimir Putin, autorul urmărește marile momente care au modelat evoluția acestui stat.
Fost ambasador al Marii Britanii la Moscova între 1988 și 1992, Rodric Braithwaite a fost martor direct la prăbușirea Uniunii Sovietice și oferă o analiză lucidă a relației complexe dintre Rusia și Ucraina, a tendințelor autoritare din istoria rusă și a modului în care propaganda a transformat evenimentele istorice în mituri politice.
Volumul propune o privire critică asupra ambițiilor imperiale ale Kremlinului și asupra felului în care trecutul este reinterpretat pentru a justifica politica prezentului.
Nu uitați: citiți, fiindcă e bine să iCarte.
