Monica Mihai
Știri
Este un moment crucial în care să fii jurnalist. Pentru cei care ne urmăresc este greu să țină pasul cu evenimentele. Se întâmplă lucruri peste tot pe glob, într-un ritm amețitor. Sunt multe fapte și multă „gălăgie” cu care suntem fiecare bombardați zilnic. Multe informații, unele dintre ele false. Rolul meu este să dau la o parte tot ce este fals, să verific informația, să contextualizez, astfel încât cel care se uită la noi, la Euronews România, să înțeleagă. Să aibă capacitatea să-și formeze propria părere despre evenimente, informat.
Trăim vremuri despre care istoria va vorbi într-o zi. Europa se înarmează, SUA, aliatul strategic de securitate al continentului, a făcut un pivot neașteptat. Iar țările membre ale UE își clădesc acum propria arhitectură de securitate. Asta înseamnă investiții în Apărare, industrii care sunt regândite și o cooperare mai strânsă ca niciodată între țările UE, inclusiv România.
Ca masterand SNSPA pe problematica securității și geopolitcii am posibilitatea să pun în context evenimentele care par că nu au sens.