Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Adriana Stoian

Euro Educația

Adriana Stoian realizează la Euronews România o emisiune săptămânală dedicată Educației, al cărei format încearcă să trateze toate aspectele care țin de formarea copiilor și adolescenților în pregătirea lor pentru viață. Fie că e vorba de noțiuni financiare, de nutriție corectă, sport, orientare vocațională, în care încearcă să trateze toate aspectele care țin de educație, nu doar cele care țin de educația academică.

”Când am aflat de proiectul Euronews România ieșisem deja din presă de ceva vreme. Mă ocupam de proiecte de comunicare, devenisem antreprenor. Dar apariția celui mai curat brand european de tv nu putea să nu fie o provocare, așa că am decis să mă înscriu la concurs. Am avut  emoții, chiar și după atâția ani de televiziune și de transmisiuni în direct! Și a fost o decizie bună. Am descoperit că prezentarea de știri e ca mersul de bicicletă: n-ai cum s-o uiți. Mi-a fost atât de ușor să mă întorc, de parcă nici nu făcusem vreo pauză vreodată.

M-am reîntâlnit cu oameni pe care îi știam, practic, de-o viață din alte redacții, e posibil ca și asta să fi ajutat. Căci oamenii vin mereu cu emoțiile pe care ți le-au transmis când i-ai cunoscut și de majoritatea mă legau amintiri frumoase, din vremurile în care creșteam împreună.

Probabil că unul din cele mai importante momente a fost înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, care a presupus câteva ore de emisie live pentru mine, încărcate de emoție. Nu emoția camerei, ci emoția momentului istoric pe care-l trăiam. Aceeași emoție pe care am simțit-o la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, în 2005. Și Papa și regina mă însoțiseră ca prezență istorică toată viața mea, așa că, brusc, lumea chiar nu mai era la fel, iar asta a fost copleșitor. O emoție pe care n-am simțit-o la încoronarea regelui Charles, pe care am urmărit-o integral pentru o ediție specială pe care urma s-o realizez. Un alt moment istoric - prima oară când vedeam o încoronare, cu toate tradițiile ei medievale respectate la milimetru, o ceremonie absolut impresionantă în catedrala Westminster Abbey, care m-a copleșit când am vizitat-o în urmă cu câțiva ani.

În emisiunea de Educație pe care o realizez am intervievat o mulțime de invitați deosebiți. Mulți m-au impresionat prin profesionalism și abilitatea de a-și transmite cunoștințele, dar și emoțiile. Însă ce mă bântuie e mărturia unei mame al cărei copil a început să consume droguri la doar 14 ani.

Poate că a venit momentul să punem mai multă presiune, ca societate, pe clasa politică, să ne ajute, găsind soluțiile care ne construiesc viitorul, având mai multă grijă de copiii noștri.

Acesta e și motivul pentru care am acceptat această emisiune, sperând că vom putea – atât cât ne permite legitimația de jurnaliști – să aducem puțină lumină pe subiectele cu adevărat importante pentru viața noastră, a tuturor. Pentru că, prin fiecare copil care se naște, viitorul a început deja! Iar viitorul lor depinde de noi, înainte ca al nostru să depindă de ei.

Cariera jurnalistei Adriana Stoian

Adriana Stoian și-a început cariera în presă în anul 1998, ca prezentatoare de știri a postului Prima TV. Dar în cei 8 ani petrecuți în redacția de știri, a trecut prin toate celelalte etape care construiesc o știre: a fost și reporter special, în direct la evenimente excepționale, cum a fost vizita președintelui George W. Bush în România în 2002, dar și producător sau editor. A prezentat apoi mai multe emisiuni, iar pentru unele dintre ele a fost și producător.

Aproape toate evenimentele importante, care au marcat dezvoltarea României în anii 2000 sau aderarea la organismele internaționale, ca Uniunea Europeană sau NATO, au prins-o în direct la televizor.

A continuat apoi ca prezentator de știri la posturile The Money Chanel și Realitatea TV, până în 2013, când a primit oferta Adevărul de a lansa un proiect de live streaming și a devenit producător executiv pentru Adevărul LIVE. Un program care a ajuns repede un reper și o sursă citată de celelate outlet-uri media, datorită invitaților care nu refuzau niciodată invitația în cele 5 ore de live streaming zilnic.

După 2018 s-a dedicat domeniului comunicării și antreprenoriatului. Până în 2022, când a decis să se alăture redacției Euronews România, din respect pentru unul din cele mai curate branduri internaționale în piața europeană de media.