Mădălin Hodor, istoric și vicepreședinte Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), îl contrazice public pe președintele Nicușor Dan în cazul Pahonțu, după ce șeful statului a afirmat că verificarea acestuia ar fi fost făcută „la solicitarea CSAT”. Hodor spune că legislația nu permite astfel de cereri și că procedura se face exclusiv din oficiu.
Potrivit lui Mădălin Hodor, nu există nicio prevedere legală care să permită CSAT să solicite CNSAS verificarea unei persoane numite la conducerea unui serviciu secret. El afirmă că, în cazul lui Lucian Pahonțu, procedura din oficiu ar fi fost întârziată de lipsa declarației pe proprie răspundere și de blocajele din procesul de deconspirare.
„Domnul președinte a spus, între altele, că domnul Pahonțu ar fi fost verificat de către CNSAS „la solicitarea CSAT” în momentul numirii în funcție. Probabil domnul președinte nu a avut timp să se informeze în legătură cu prevederile legale în situația respectivă.
Nu există niciun fel de procedură legală prin care CSAT să ceară CNSAS verificarea unei persoane care urmează să fie numită sau este deja numită în funcția de șef al unui serviciu secret din România. După știința mea, nu există în istoria CNSAS o astfel de solicitare de la CSAT. Solicitare care ar necesita o adresă oficială și un răspuns oficial. Și, evident, o procedură legală”, a scris Mădălin Hodor, pe Facebook.
Verificarea relației cu Securitatea, expres în legea CNSAS. Hodor nu exclude posibilitatea unei solicitări informale
„Verificarea relației cu Securitatea a celor care sunt numiți șefi ai serviciilor secrete și a adjuncților acestora este prevăzută expres în legea CNSAS. Și ea se face din oficiu. În cazul domnului Pahonțu, demararea verificării din oficiu a fost împiedicată de lipsa declarației pe proprie răspundere care trebuia dată la intrarea în funcție, așa cum, de altfel, a relatat presa și am spus și eu în interviurile date ieri pe subiect. Și ulterior de blocajele inerente a ceea ce societatea românească numește, în mod foarte optimist, deconspirarea Securității. Din nou sunt foarte finuț.
Dacă domnul președinte se referă la o solicitare în cadru „informal” (și nu exclud această posibilitate, pe care o exprim eufemistic), atunci domnia sa este dator să informeze public cine anume din CNSAS a dat aceste asigurări către CSAT (că domnul Pahonțu nu ar avea probleme legate de calitatea de colaborator/lucrător al fostei Securități). Pentru că am discuta despre o faptă extrem de gravă, fie ea petrecută în anul 2005, în mandatul altui președinte sau ulterior.
Dar prefer să cred că domnul președinte a afirmat ceea ce a afirmat din greșeală, datorită necunoașterii prevederilor legale”, a mai precizat istoricul.
Hodor subliniază că, în prezent, nu există niciun verdict oficial CNSAS pe numele lui Pahonțu.
Ce a declarat Nicușor Dan despre Lucian Pahonțu
Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară, la Chișinău, că șeful SPP, Lucian Pahonțu, nu se află în situația de a fi participat la reprimarea Revoluției din 1989 sau a Mineriadei din 1990 și nu consideră justificată controversa apărută în jurul acestuia după dezvăluirile recente.
Întrebat dacă situația lui Pahonțu va fi discutată în ședința CSAT din 7 septembrie sau dacă intenționează să ceară demiterea acestuia, Nicușor Dan a făcut distincție între responsabilitatea celor care au participat la reprimarea manifestațiilor și cazul actualului șef al SPP.
„SPP nu e un serviciu secret, e un serviciu de pază. Domnul Pahonțu, conform legii, când a fost numit de către CSAT acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la faptul dacă el a făcut sau nu poliție politică”, a declarat președintele Nicușor Dan.
