După neregulile cu George Simion și AUR, Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General și în legătură cu mai multe nereguli descoperite în gestionarea campaniei electorale a lui Nicușor Dan. Ar fi vorba despre trei milioane de lei care nu ar fi fost declarați. Mai exact, 3.263.790 de lei strânși prin intermediul platformei Stripe.
Controlul făcut de AEP a avut loc în intervalul 4-24 aprilie, adică exact de la începutul campaniei electorale și până în prezent.
Răspunsul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan cere explicații Autorității Electorale Permanente în legătură cu un document „neasumat oficial” care i-ar aduce acuzații nefondate, acuzând AEP de incompetență și susținând că a pierdut deja câteva zile de campanie din cauza unui atac cibernetic.
”Prima întrebare este pentru această instituție de Autoritate Electorală Permanentă - Ce este cu documentul ăsta?- pentru că noi toți vorbim, facem speculații, pentru un document care nu este asumat oficial de nimeni.
Noi vorbim de un document, presupus a existat, la care instituția presupus emitentă să ne dea un răspuns, există sau nu există? Eu nu pot să răspund unor acuzații care nu sunt asumate oficial.
Repet, suntem totuși în campania pentru alegerile prezidențiale din România, este o chestiune foarte importantă. Dacă dumneavoastră aveți orice fel de curiozități evident că o să vă răspund, dar nu în cadrul în care eu aș fi acuzat de un act care în momentul ăsta nu există oficial.
Deja am pierdu deja vreo 3-4 zile din această campanie electorală din incompetența AEP pentru că vă aduc aminte că două trei zile noi nu ne-am putut folosi rețelele sociale pentru că am fost atacați cibernetic și niciuna din instituțiile statului român nu ne-au apărat. Noi avem altă treabă în această campanie electorală decât să corespondăm cu AEP.
Treaba noastră este să dialogăm cu românii, să facem pentru România și cât de nocivi sunt contracandidații noștri.
Până în acest moment, suma aproximativă este 3.250.000 de lei, din care în precampanie a fost colectați puțin sub trei milioane de lei, iar ceilalți bani sunt 250 de mii de lei care se vor duce în contul de campanie”, a declarat Nicușor Dan.
Nereguli în campania lui Nicușor Dan. AEP a sesizat Parchetul
Felicia Macaleț, jurnalist Euronews: „În urma unui control al Autorității Electorale Permanente, s-au arătat mai multe nereguli descoperite în campania electorală a lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale.
AEP spune că acesta nu ar fi declarat 3 milioane de lei, adică aproape 650.000 de euro. Astfel, în acest moment, Nicușor Dan este chemat la Parchetul General, în urma sesizării AEP. În plus, ar fi vorba și de o încălcare a legii în momentul în care Nicușor Dan ar fi mers la dezbateri electorale cu mașina primăriei.
De altfel, în luna aprilie, într-o conferință de presă, primarul general a recunoscut acest lucru și a confirmat că, la un moment dat, pe 11 aprilie, a mers la la o televiziune cu mașina primăriei. Dacă Nicușor Dan este găsit vinovat, riscă o amendă din partea AEP, dar și o confiscare a sumei nedeclarate. Vorbim de peste 3 milioane de lei, bani proveniți din donații, dar care, spune AEP, nu ar fi fost declarați".
Staff-ul de campanie al lui Nicușor Dan a transmis un punct de vedere: „Nu ne-a fost comunicat un astfel de document asumat de Autoritatea Electorală Permanentă. Informațiile publicate în presă par a fi un draft al unui document intern de lucru al AEP, bazat pe suspiciuni subiective și lipsite de fundament. Platforma de donații a fost deschisă în perioada de precampanie electorală.
Suma strânsă prin donații în perioada de precampanie electorală a fost utilizată pentru a acoperi cheltuielile angajate în acea perioadă. Suma strânsă în perioada de campanie electorală va fi transferată în contul de campanie. Conform legii, transferul se poate face până la sfârșitul campaniei electorale.
Nu e prima oară în această campanie când AEP are o atitudine părtinitoare. Există suspiciunea că acest document nesemnat să fi fost scurs în presă cu scopul defăimării candidatului Nicușor Dan”.
- Amenda care îi poate fi aplicată lui Nicușor Dan este cuprinsă între 15.000 și 50.000 de lei, dar și confiscarea sumei, conform regulamentelor AEP.
Răspunsul lui Nicușor Dan, la acea vreme, după ce a fost întrebat de ce a folosit mașina primăriei: „Sunt primarul Bucureștiului și trebuie să mă duc la o dezbatere la o televiziune la ora 19, la ora 20. Credeți că, plecând din biroul de primar, ar trebui să merg cu mașina Primăriei, sau să mă duc acasă și, cu mașina personală, să mă duc la dezbatere? V-am dat răspunsul. Sunt primar, mașina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă la o dezbatere”.