Firmele de salubritate care se ocupă de deszăpezirea străzilor din București au fost amendate de poliţiştii locali pentru că nu au respectat obligaţiile contractuale, după ninsoare abundentă. Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că „polițiștii locali au dat amenzi de 5.000 de lei pentru fiecare arteră care nu era deszăpezită.”
Firmele care se ocupă de deszăpezirea Bucureștiului au fost amendate
Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Sectorul 3 și Sectorul 4, unde totalul acestora a ajuns la 95.000 de lei, în timp ce cele mai puține sancțiuni au fost în Sectorul 2 și Sectorul 6, cu un total de 55.000 de lei.
Ciprian Ciucu a punctat că: „Primarii de sector trebuie să se asigure prin serviciile de salubrizare că apa provenită de la topirea zăpezii are acces către gurile de scurgere ale canalelor, iar Apa Nova trebuie să se asigure că acestea nu sunt înfundate.”
Amenzile date firmelor care s-au ocupat de deszăpezire:
• Sectorul 1 - 12 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 60.000 lei
• Sectorul 2 - 11 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 55.000 lei;
• Sectorul 3 - 19 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 95.000 lei;
• Sectorul 4 - 19 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 95.000 lei;
• Sectorul 5 - 13 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 65.000 lei;
• Sectorul 6 - 11 artere pentru care s-au aplicat sancțiuni - cuantum total 55.000 lei
