Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ryan Reynolds și Rob McElhenney, proprietarii Wrexham, investesc în Formula 1, la Alpine

Publicat de: Sorin Rusu

Echipa de Formula 1 Alpine a primit o infuzie de capital de 200 de milioane de euro. Ryan Reynolds, printre investitori.

În sezonul trecut, Alpine a terminat pe locul al patrulea în clasamentul constructorilor din Formula 1, iar în această stagiune are obiective mai îndrăznețe. Deocamdată, Alpine se află pe locul al cincilea.

În luna mai, directorul de la Alpine, Laurent Rossi, a tras un semnal de alarmă și a avertizat că "vor exista consecințe" dacă rezultatele nu se îmbunătățesc. În acest context, constructorul francez reușește să-și întărească partea financiară după ce a primit o infuzie de 200 de milioane de euro din partea unui gup de investitori, conform site-ului oficial Formula1.com. Este vorba despre actorul Ryan Reynolds, în parteneriat cu Rob McElhenney, prin intermediul companiilor lor.

Actorii Ryan Reynolds și Rob McElhenney investesc la Alpine, în Formula 1

Cele trei consorții care formează acest grup de investitori sunt Otro Capital, RedBird Capital Partners și Maximum Effort Investments. După implicarea acestui grup de investitori, valoarea echipei Alpine este estimată acum la 900 de milioane de euro. De menționat că ceea ce ține de motorizarea Renault nu intră în această investiție.

"Formula 1 și Alpine reprezintă active strategice pentru grupul Renault. În ultimii doi ani, am readus la viață Alpine, valorificând emblematicul său coupe sportiv A110, iar acum l-a sporit prin intrarea în Formula 1, unde își propune să devină o candidată la titlu. Acest parteneriat va accelera dezvoltarea Alpine F1, prin diversificarea căilor de venituri și creșterea valorii mărcii", a precizat CEO-ul de la Renault, Luca de Meo.

Șeful de la Alpine, Laurent Rossi, este convins că infuzia de capital va contribui la remedierea problemelor din ultimii ani.

"Această asociere este un pas important pentru a ne îmbunătăți performanțele la toate nivelurile. Mai întâi, Otro Capital, RedBird Capital Partners și Maximum Effort Investments, ca jucători internaționali cu un istoric puternic în industria sportului, își vor aduce expertiza lor recunoscută pentru a ne impulsiona strategia media și cea de marketing, esențială pentru a ne susține performanța pe termen lung. În al doilea rând, veniturile suplimentare generate vor fi, la rândul lor, reinvestite în echipă pentru a accelera în continuare planul nostru Mountain Climber, menit să ajungă din urmă echipele de top în ceea ce privește facilitățile și echipamentele de ultimă generație", a precizat Laurent Rossi.

Planul celor de la Alpine prevede venituri de 8 miliarde de euro până în 2030

După noul parteneriat, șefii de la Alpine preconizează ca echipa să ajungă la pragul de rentabilitate până în 2026, iar până în 2030 să aibă venituri de 8 miliarde de euro.

Investitorii vor ajuta echipa după aceeași rețetă ca și cea folosită la echipa de fotbal Wrexham, pe care Ryan Reynolds a achiziționat-o în 2020, alături de Rob McElhenney. Grupul de firme mai activează la echipa de fotbal american Dallas Cowboys, dar și la Toulouse, echipă din campionatul de fotbal al Franței.

Actorii Ryan Reynolds și Rob McElhenney au început investițiile la Wrexham în noiembrie 2020. La nici trei ani distanță, echipa a promovat în Liga a patra din Anglia, după o pauză de 15 ani, după ce clubul galez era în pragul falimentului. În doi ani de la achiziție, clubul și-a dublat numărul de spectatori.

De menționat că Wrexham este a treia în ceea ce privește cele mai vechi echipe din lume. Cei de la Disney + au făcut chiar și un documentar despre club.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE