O nouă moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, va fi dezbătută și votată luni în plenul Senatului. Inițiativa aparține senatorilor din opoziție, care o acuză pe aceasta că blochează proiecte energetice strategice.
Moțiunea este semnată de 44 de senatori din PACE-Întâi România, AUR și neafiliați. Aceștia susțin că, în contextul crizei energetice, Ministerul Mediului a devenit un obstacol pentru investițiile importante.
Potrivit documentului, proiecte precum cele de pe Valea Jiului (Bumbești-Livezeni) sau barajul de la Răstolița, realizate în proporție de peste 90%, sunt blocate prin proceduri de mediu considerate excesive.
Inițiatorii afirmă că aceste investiții, de sute de milioane de euro, sunt întârziate de studii de impact care, în opinia lor, nu servesc protecției mediului, ci mențin dependența de importuri de energie.
Senatul a mai dezbătut în luna decembrie a anului trecut o moțiune simplă împotriva ministrului Diana Buzoianu inițiată de AUR. Intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, moțiunea a fost adoptată atunci cu 74 voturi pentru, 43 împotrivă și o abținere.
Nemulțumiri legate de gestionarea resurselor și reorganizări
În documentul ce va fi dezbătut și votat luni, inițiatorii susțin că, „în plină criză energetică mondială, când fiecare megawatt produs pe teritoriul național înseamnă independență și facturi mai mici pentru români, Ministerul Mediului a devenit o fortăreață a blocajului”.
„Proiecte strategice precum cele de pe Valea Jiului (Bumbești-Livezeni) sau barajul de la Răstolița, realizate în proporție de peste 90%, sunt astăzi monumente ale neputinței impuse. Sub semnătura actualei ministre, aceste investiții de sute de milioane de euro sunt blocate de studii de impact care par scrise nu pentru protejarea naturii, ci pentru protejarea importurilor de energie scumpă”, susțin semnatarii moțiunii.
Documentul critică și gestionarea crizei apei potabile din județele Prahova și Dâmbovița, precum și reorganizările din structurile de mediu.
Parlamentarii susțin că desființarea unor posturi și centralizarea deciziilor ar reprezenta o măsură care afectează funcționarea sistemului și ignoră realitățile din teritoriu.
„Ministerul Mediului a fost transformat dintr-un for tehnic într-un laborator de experimente politice, unde loialitatea față de partid valorează mai mult decât deceniile de experiență în teren. Nu putem ignora strigătul de disperare al celor care au grijă de pădurile României. (...) Centralizarea forțată a direcțiilor regionale și desființarea posturilor de execuție din județe precum Hunedoara sau Maramureș nu reprezintă o eficientizare, ci o pedeapsă aplicată profesioniștilor care au îndrăznit să conteste viziunea ministerială. Deciziile luate din birourile de sticlă din București, fără nicio legătură cu realitatea din munte sau din deltă, arată un dispreț total față de structurile tehnice ale statului român”, transmit parlamentarii semnatari ai moțiunii.
Aceasta nu este prima moțiune îndreptată împotriva ministrului Mediului. În decembrie anul trecut, Senatul a adoptat o moțiune inițiată de AUR, cu 74 de voturi pentru, 43 împotrivă și o abținere.
Inițiatorii actualei moțiuni consideră că situația nu s-a îmbunătățit și acuză în continuare lipsa de reacție a ministerului la problemele semnalate.
