Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Unui bărbat i-a fost furat un colet care conținea cocaină. Traficantul a făcut plângere la poliție

Publicat de: Sabina Coman

Caz incredibil în București. Un traficant de droguri a sunat la poliție, după ce a fost jefuit, în plină noapte, în timp ce ridica un colet cu ocaină venit din Olanda.

Bărbatul a fost atacat de alți patru traficanți de droguri, în faţa autogării Militari din Bucureşti, care au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru tâlhărie calificată, iar un magistrat a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor a reieșit că atacatorii au aflat despre trimiterea în țară a unui colet cu cocaină și au acționat la pont.

S-au realizat opt percheziții domiciliare, în timpul cărora au fost identificate obiecte specifice consumului de cocaină, ce conţineau urme de droguri, precum şi diferite cantităţi de droguri de risc.

Anchetatorii cercetează și infracțiunile de trafic intern și internațional de droguri de mare risc.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE