Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SofistiCAT 2022 | Peste 200 de pisici pot fi admirate la Sala Palatului, în weekendul 17-18 septembrie

O nouă ediție a SofistiCAT, expoziția dedicată pisicilor, are loc în weekendul 17-18 septembrie la Sala Palatului din București. Expoziția, care poartă numele „Abecedarul Pisicilor”, va fi deschisă sâmbătă și duminică, în intervalul 10:00 – 18:00.

Principala atracție a SofistiCAT 2022 va fi competiția „BEST ÎN SHOW”. Pe podium vor urca cele mai frumoase exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Persană, Ragdoll, Singapura, Sphinx şi pisica de casă.

Cât costă biletele la SofistiCAT 2022

Intrarea la SofistiCAT 2022 este 15 lei pentru adulți, 8 lei pentru pensionari, în timp ce copiii vor avea intrarea gratuită.

Vizitatorii vor putea să admire peste 200 de feline din toate colțurile lumii.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Felină SofistiCAT, Federaţia Naţională Felinologică din România (FNFR) şi Federaţia Internaţională Felină (FIFe).

Expoziția de sâmbătă este a doua organizată anul acesta, după cea din luna mai, care a avut loc într-un mall din București.

Tot în acest weekend au loc și evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE