Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regulile pentru alegătorii care au nevoie de urnă mobilă pe 9 iunie, la locale și europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit regulile pentru alegătorii care vor avea nevoie de urnă mobilă pe 9 iunie. Atunci se vor desfășura, în paralel, alegerile locale și cele europarlamentare. Urna mobilă este destinată numai celor care nu pot ajunge din motive obiective la secția de votare. Cum ar fi, de exemplu, pacienții internați în spital sau cei aflați în detenție.

Biroul Electoral Central a stabilit regulile pentru alegătorii care au nevoie de urnă mobilă pe 9 iunie

Cererile pentru urna mobilă pot fi depuse începând cu data de 27 mai. Ele pot fi acceptate chiar și pe 9 iunie, atunci când vor avea loc în paralel alegerile locale și cele europene, numai că în această zi, cererile pot fi trimise cel târziu până la ora 14:00, conform Biroului Electoral Central (BEC).

De asemenea, este foarte important ca în toate aceste documente prin care se solicită urna mobilă să fie specificat că este solicitată pentru un alegător netransportabil. În categorie intră mai mulți alegători, de exemplu: cei care nu se pot deplasa la secția de votare din cauza unei boli, cei care sunt internați într-un spital, persoanele cazate într-un cămin pentru vârstnici, persoanele reținute, arestate preventiv sau cele aflate în arest la domiciliu sau în închisoare. În cazul penitenciarelor, în mod normal, se va organiza o mini-secție de votare unde va fi adusă urna mobilă și unde deținuții pot vota pe rând.

Cine poate vota cu urna mobilă la alegerile din 9 iunie (locale și europarlamentare)

  • Alegătorii care nu se pot deplasa din cauza de boală, invaliditate, internați într-o unitate sanitară
  • Persoanele cazate într-un cămin pentru vârstnici
  • Persoanele reținute, arestate preventiv, în arest la domiciliu sau aflate în închisoare

Sursa: BEC

Calendarul alegerilor din 2024

Alegerile 2024 în România au o miză importantă. Românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României.

Coaliția a stabilit calendarul alegerilor din 2024 în România. Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate, iar alegerile prezidențiale au fost devansate.

9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;

15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);

8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE