În perioada 6-9 iunie, țările din cetățenii din Uniunea Europeană cu drept de vot vor alege cei 720 de reprezentanți ai Parlamentului European, pentru următorii cinci ani. Alegerile europarlamentare 2024 sunt organizate după legislația fiecăreia din cele 27 de state membre UE, însă există și o serie de dispoziții comune stabilite în legislaţia Uniunii Europene. Alegerile pentru membrii Parlamentului European au loc o dată la cinci ani.
Conform legislaţiei europene, toate ţările trebuie să utilizeze un sistem de vot care să asigure o reprezentare proporţională, ceea ce înseamnă că numărul de deputaţi aleşi de la fiecare partid politic depinde de numărul de voturi obţinut de partid.
Cum se votează în România: vârsta legală de vot și pragul electoral
În România, alegerile europene vor avea loc pe 9 iunie, în aceeași zi în care sunt organizate și alegerile locale. România foloseşte un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine al candidaţilor pe listă.
În România pot vota persoanele cu vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, au cetăţenia română sau a UE, cu domiciliul sau rezidenţa pe teritoriul României, în conformitate cu procedura administrativă aplicabilă.
Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, pragul electoral reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.
Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României.
- Lista candidaților la alegerile europarlamentare 2024: 12 partide și alianțe, patru independenți, pentru Parlamentul European
- Cum arată buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare. Ordinea candidaților a fost stabilită
- Alegerile europarlamentare 2024, în cifre: 16 candidați români pe un loc, 32% femei, 33 de locuri pentru România în PE
Cum se votează în celelalte 26 de state ale UE: vârsta legală de vot și pragul electoral
Austria: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 20 de eurodeputați. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârtsa de 16 ani, iar participarea la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 4%.
Belgia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 22 de eurodeputați. Votul este obligatoriu pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani. Nu există prag electoral.
Bulgaria: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 17 eurodeputați. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârtsa de 18 ani, iar participarea la vot nu este obligatorie. Nu există prag electoral.
Cehia: cetățenii votează pe 7 și 8 iunie pentru cei 21 de eurodeputați. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârtsa de 18 ani, iar participarea la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 5%.
Cipru: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei șase eurodeputați. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârtsa de 18 ani, iar votul nu este obligatoriu.
Croația: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 12 eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar votul nu este obligatoriu. Pragul electoral este de 5%.
Danemarca: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 15 eurodeputați. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârtsa de 18 ani, iar participarea la vot nu este obligatorie. Nu există prag electoral.
Estonia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei șapte eurodeputați. Vârsta minimă legală de vot este 18 ani, iar prezența la vot nu este obligatorie. Nu există prag electoral.
Finlanda: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 15 eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, votul nu este obligatoriu și nu există prag electoral.
Franța: cetățenii votează pe 8 și 9 iunie pentru cei 81 de eurodeputați. Alegerile se desfăşoară pe 9 iunie în partea continentală şi pe 8 iunie în teritoriile de peste mări. Pot vota persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, iar prezența la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.
Germania: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 96 eurodeputați. În aceeași zi, au loc și alegerile mnicipale în șapte landuri. Pot vota persoane care au împlinit vârsta de 16 ani, iar prezența la vot nu este obligatorie. Nu există prag electoral.
Grecia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 21 eurodeputați. Pot vota persoanele care au împlinit vârsta de 17 ani, iar votul este obligatoriu, cu unele excepții. Pragul electoral este de 3%.
Irlanda: cetățenii votează pe 7 iunie pentru cei 14 eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, votul nu este obligatoriu și nu există prag electoral.
Italia: cetățenii votează pe 8 și 9 iunie pentru cei 76 de eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 4%.
Letonia: cetățenii votează pe 8 iunie pentru cei nouă eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar prezența la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 5%.
Lituania: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 11 eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar prezența la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 5%.
Luxembrug: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei șase eurodeputați. Pot vota persoanele cu vârsta de 18 ani împliniți, iar prezența la vot nu este olbigatorie. Nu există prag electoral.
Malta: cetățenii votează pe 8 iunie pentru cei șase eurodeputați. Pot vota persoanele cu vârsta de 16 ani împliniți, iar prezența la vot nu este olbigatorie. Nu există prag electoral.
Polonia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 53 de eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi pragul electoral este de 5%.
Portugalia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 21 de eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral.
Slovacia: cetățenii votează pe 8 iunie pentru cei 15 eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar votul nu este obligatoriu. Pragul electoral este de 5%.
Slovenia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei nouă eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar votul nu este obligatoriu. Nu există prag electoral.
Spania: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 61 de eurodeputați. Pot vota persoanele cu vârsta de 18 ani împliniți, iar prezența la vot nu este olbigatorie. Nu există prag electoral.
Suedia: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 21 de eurodeputați. Pot vota persoanele cu vârsta de 18 ani împliniți, iar prezența la vot nu este olbigatorie. Pragul electoral este de 4%.
Țările de Jos: cetățenii votează pe 6 iunie pentru cei 31 de eurodeputați. Vârsta minimă de vot este 18 ani, iar participarea la vot nu este obligatorie. Nu există prag electoral.
Ungaria: cetățenii votează pe 9 iunie pentru cei 21 de eurodeputați. Pot vota persoanele cu vârsta de 18 ani împliniți, iar participarea la vot nu este obligatorie. Pragul electoral este de 5%.
Calendarul alegerilor din 2024
Alegerile 2024 în România au o miză importantă. Românii vor fi chemați la urne să aleagă primarii, consiliile locale/județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României.
Coaliția a stabilit calendarul alegerilor din 2024 în România. Alegerile locale și cele europarlamentare au fost comasate, iar alegerile prezidențiale au fost devansate.
- 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
- 15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);
- 8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.
Surse: Agerpres, elections.europa.eu